De-a lungul timpului, producătorii din industria vaping-ului au explorat diverse concepte de design, cu moduri în diverse dimensiuni și forme, care mai de care mai trăznite. Am trăit să văd și apariția unor moduri electronice modulare, pe care poți comuta rapid între doi sau patru acumulatori, și am văzut chiar și moduri hibride, cu rezervor pentru atomizor integrat direct în mod. Toate aceste idei sunt binevenite și trezesc interesul utilizatorilor, însă mare parte din consumatori se îndreaptă spre soluții simple, tradiționale, cu mod dual battery și tank cât mai mare. Motivele sunt variate, însă, de regulă, mulți nu vor să aibă bătăi de cap cu produse complexe și caută ceva cu un raport preț/performanță superior, ușor de întreținut și, dacă se poate, cu o eficiență energetică cât mai bună.

SMOK E-Priv e genul acela de mod simplu și compact pe care ajungi să-l îndrăgești încă de la prima utilizare. Este prevăzut cu două sloturi pentru acumulatori 18650, poate urca până la o putere de 230 wați și dispune de un display color măricel. Oferă, totodată, posibilitatea operării în mod temperature control, la temperaturi cuprinse între 100 – 315 °C, pe fire din Ti, SS si Ni200. Nu are luminițe RGB sau alte brizbrizuri, însă se laudă cu un design simplu și funcțional, completat prin câteva striații pentru aderență. Momentan este disponibil doar în variantă kit, cu tank TFV12 Prince la pachet. Acesta din urmă are o capacitate de 8 ml și este însoțit de două coil-uri, V12 Prince Dual Mesh 0.2 Ω, preinstalat, și V12 Prince Max Mesh 0.17 Ω, precum și de două sticle pentru tank, una în formă concavă pentru capacitate maximă (preinstalată) și una normală, dreaptă, pentru capacitate de 5 ml.

Pentru cei ce nu știu sau nu sunt foarte familiarizați cu brand-ul, SMOK este una dintre cele mai mari și inovatoare companii din industria vaping-ului. De la înființare și până în prezent, compania chineză și-a concentrat eforturile în vederea dezvoltării și producerii de dispozitive de calitate, distribuite pe clase de prețuri cât mai variate, spre a le face atractive cât mai multor categorii de utilizatori. La momentul actual, portofoliul chinezilor include atât produse poziționate în gama de top și destinate vaperilor cu pretenții, cât și soluții din gama de mijloc, accesibil, pentru utilizatorii mai puțin pretențiosi, care nu sunt dispuși să investească o avere într-un setup de ultimă generație. Ar mai fi de menționat și că SMOK și-a ridicat constant standardele de calitate, prin lansarea de dispozitive din ce în ce mai performante, în construcții mai compacte și mai atrăgătoare, și cu un nivel de fiabilitate ridicat. Mai mult decât atât, compania se dedică inovației, urmărește tendințele de pe piață și ascultă atent feedback-ul primit din partea utilizatorilor, dovada fiind implementarea unor noi funcționalități pe moduri, precum iluminarea RGB, display-urile color și posibilitatea împerecherii cu telefonul.

Specificații mod SMOK E-PRIV:

  • Dimensiuni (înălțime x lățime x grosime) 85 x 47 x 31.88 mm
  • Material utilizat în construcție: aliaj de zinc
  • Greutate: 194.5 grame
  • Putere: 1 – 230 wați
  • Consum în standby: sub 300 uA
  • Tensiune intrare: 6.4 – 9.0 V
  • Tensiune ieșire: 0.5 – 9.5 V
  • Rezistență: 0.1 – 2.5 Ω (VW) și 0.05 – 2 Ω (temperature control)
  • Temperature control: 100 – 315 °C, pe fire din Ni200, Ti și SS
  • Încărcare: microUSB, 5 V la 1.3 A

Specificații tank SMOK TFV12 Prince:

  • Material: oțel inoxidabil
  • Dimensiuni: 28 x 63 mm
  • Greutate: 60 grame
  • Capacitate: 8 ml (sticlă bombată), 5 ml (sticlă dreaptă); 2 ml pentru unitățile distribuite în Uniunea Europeană indiferent de tipul sticlei

SMOK E-PRIV vine ambalat într-o cutie de carton viu colorată, pe care găsim menționate principalele dotări, elementele de identificare (nr. serial, lot etc.) și câteva instrucțiuni de utilizare. La fel ca în cazul celorlalte moduri de la SMOK, conținutul pachetului beneficiază de protecție adițională prin două straturi de spumă. Alături de mod, în pachet mai găsim atomizorul SMOK TFV12 Prince cu capacitate de 8 ml, două coil-uri (V12 Prince Dual Mesh 0.2 Ω, preinstalat, și V12 Prince Max Mesh 0.17 Ω), un cablu microUSB cu lungime de aproximativ 50 cm (pentru încărcare și upgrade de firmware), o sticlă de tank dreaptă, cu capacitate de 5 ml, de rezervă, un manual de instrucțiuni în limba engleză și o serie de garnituri de rezervă. La prima vedere, design-ul lui SMOK E-Priv pare că aduce mare parte din ADN-ul modelelor anterioare dual battery ale producătorului, în completare venind cele câteva striații de pe lateral, menite să îmbunătățească aderența. Cu alte cuvinte, ne alegem cu o cutiuță realizată solidă, realizată dintr-un aliaj de aluminiu, ce măsoară 85 înălțime, 47 mm lățime și 31.88 mm grosime. Pentru un plus de ergonomie, muchiile dispozitivului sunt ușor curbate, iar suprafețele sunt extrem de bine șlefuite și acoperite printr-o vopsea mată, relativ aderentă. După o perioadă de testare de aproximativ două săptămâni, nu am observat zgârieturi sau ciobituri la nivelul suprafețelor, nici măcar la culțuri, așadar vopseaua este aplicată cu simț de răspunde și ar trebui să reziste onorabil chiar și după o perioadă de utilizare îndelungată. Partea din spate aduce un aspect mat și dispune de câteva inserții ce mă duc cu gândul la un motor puternic. Nu știu dacă șuruburile au vreun rol funcțional, însă arată al naibii de bine.

Totodată, îmbinările sunt perfecte și sunt există elemente nealiminate sau care să deranjeze în utilizare. Partea frontală cu display-ul impresionează printr-un aspect plăcut, fiind realizată dintr-o îmbinare de culori dual tone, în cazul nostru gri și negru. Display-ul color aduce o diagonală relativ mare, de cam 1.5 cm, iar în imediata sa vecinătate, în partea de jos, avem cele două butoane de navigare și portul microUSB, ce poate fi utilizat pentru încărcare și upgrade de firmware. Modul cântărește 194.5 grame, fără acumulatori, iar alături de tank-ul SMOK TFV12 Prince cu care vine la pachet, cu greutate de doar 60 grame, și un set de acumulatori 18650, ne alegem cu un vape setup situat sub pragul de 450 grame. Ideal, după părerea mea, pentru plimbările în aer liber, când nu ai chef să cari după tine un mod voluminos. Dacă ați recenziile mele anterioare, ar trebui să știți deja cât de mult detest butoanele de declanșare minuscule, amplasate în zone greu accesibile. Din fericire, E-Priv adoptă design-ul deja specific SMOK, cu firebar situat pe lateral, pe partea stângă. Acesta impresionează printr-o declanșare comodă și printr-un feedback clicky, extrem de plăcut la apăsare. Butoanele de ajustare și de navigare (plus și minus) sunt, după cum ziceam, amplasate pe partea frontală, sub display. La rândul lor, acestea oferă o suprafață de contact relativ extinsă și asigură o declanșare tactilă. Ce-mi mai place e că în ciuda faptului că sunt poziționate pe fața dispozitivului nu au tendința de a se declanșa accidental în buzunar sau în alte spații restrânse. 

Pentru obținerea unui design consistent, partea opusă firebar-ului beneficiază de același finisaj semilucios, prevăzut cu câteva striații pentru aderență suplimentară. Nu credeam că o să ajung să zic asta în cazul unui mod electronic, dar display-ul este unul de foarte bună calitate. Nu doar că este color, ci are și o rezoluție destul de ridicată, astfel că nu se pot distinge în mod individual pixelii afișață. De asemenea, impresionează și printr-un backlight puternic, care face față numai bine bătăii razelor solare. La rândul său, contrastul a primit un boost sesizabil în comparație cu dispozitivele de generație mai veche ale producătorului chinez. Pe ecran ne sunt afișate informațiile uzuale: puterea sau temperatura selectată, în funcție de modul de operare, rezistența atomizorului, numărul de declanșări și nivelul de încărcare pentru fiecare acumulator în parte. Dacă sunteți obișnuiți cu modurile electronice de la SMOK, atunci probabil că vă veți adapta foarte repede cu modul de utilizare al dispozitivului, principiul de operare fiind extrem de simplu: cinci apăsări succesive ale firebar-ului pentru închidere, trei apăsări succesive pentru deschiderea meniului de configurare, o apăsare lungă pentru schimbarea selecției și o apăsare scurtă pentru selectare. Butoanele de plus și minus, situate sub ecran, pot fi utilizate atât pentru schimbarea puterii sau a temperaturii cât și pentru navigarea prin meniuri. De asemenea, prin intermediul meniului de configurare, avem acces și la o serie de parametri mai avansați: timpul de timeout pentru ecran, luminozitatea acestuia, schema de culori afișată, puff counter-ul, prin care se poate seta o limită de declanșări zilnice, și boost-ul aplicat în prima secundă de declanșare, ce poate fi reglat pe patru trepte de intensitate.
Principala noutate adusă de SMOK E-Priv pe partea de electronică este dată de prezența chip-ului ARM-M4, ce este cu 70 Mhz mai rapid decât soluțiile de procesare obișnuite regăsite în moduri. În plus, modul dispune și de memorie RAM SRAM (Static Random-Access Memory) de 32K, ce este mult mai încăpătoare decât cea integrată în mod uzual, de 16K SRAM. Aceste îmbunătățiri se traduc într-o interfață mai fluidă și într-o declanșare mult mai rapidă de la momentul apăsării firebar-ului. Totodată, această implementare suportă operarea display-ul în mod EBI bus, lucru ce asigură rate de reîmprospătare net superioare. Conectorul pentru atomizor este prezent pe latura superioară și este montat pe arc, pentru un nivel de compatibilitate extins cu cât mai multe tipuri de atomizoare. Totodată, beneficiază de un filet solid, ranforsat printr-un inel de aluminiu ce îl menține în poziție chiar și atunci când este aplicată o forță substanțială. Că tot am ajuns să discutăm despre filet, acesta este la rândul său unul foarte bun și nu mi-a creat nicio problemă pe parcursul utilizării. Am testat un număr de opt atomizoare de la diferiți producători și niciunul nu a generat probleme. SMOK E-Priv funcționează cu doi acumulatori de tip 18650, montați în serie și susținuți printr-o portiță situată la bază, a cărei sistem de închidere este constituit dintr-un buton glisabil de mici dimensiuni. La fel ca pe modelele anterioare, contactele sunt placate cu aur, cu scopul de a reduce căderile de tensiune, și beneficiază de inscripții cu simbolurile polaritații, pentru o identificare cât mai ușoară. Mulțumită butonul de blocare a portiței și a îmbinărilor foarte bine realizate, contactul cu acumulatorii este perfect și nu apar zdrăngăneli sau deschideri accidentale ale portiței.

Pentru încărcarea acumulatorilor și upgrade-ului de firmware ne stă la dispoziție portul microUSB de pe partea frontală. Conform spec sheet-ului de pe site-ul producătorului, SMOK E-Priv se încarcă la tensiuni de 5 V cu maxim 1.3 A, însă, din ce am observat, se comportă perfect și cu surse de 1.5 sau 2.0 A, atâta timp cât încărcătorul utilizat este unul de calitate. Referitor la timpul de încărcare, acesta poate varia destul de mult, în funcție de încărcătorul utilizat, de acumulatori și de temperatura ambientală, însă, ca să vă faceți o idee, cei doi acumulatori Sony VTC6 pe care i-am utilizat pentru testare au avut nevoie de aproximativ 6.5 ore pentru o încărcare de la 0 la 100% cu ajutorul unei surse de alimentare de 1 A. Circuitul de încărcare dedicat este destul de stabil, nu a supraîncărcat acumulatorii și nici nu a manifestat episoade de supraîncălzire. În ciuda acestui lucru, pentru un plus de siguranță vă recomand totuși să achiziționați un încărcător dedicat pentru acumulatori. Investiția e infimă și vă poate scăpa de multe bătăi de cap. În caz că nu știați, încărcătoarele dedicate dispun de mult mai multe protecții și pot asigur o durată de viață mai lungă pentru acumulatori.

La capitolul performanțe, SMOK E-Priv s-a comportat exact cum mă așteptam. Curentul livrat a fost curat și stabil și nu am remarcat intrări în PWM la puteri de până în 160 – 170 wați, pesemne că electronica integrată este una de foarte bună calitate. Ce-i drept, pe rezistențe foarte joase, precum cea V12 Prince Max Mesh 0.17 Ω inclusă în pachet, observăm o foarte ușoară intrare în PWM dacă alegem o putere de peste 100 wați, însă nimic care să afecteze în mod drastic experiența de utilizare. Curenții livrați sunt perfect stabili chiar și atunci când acumulatori sunt aproape descărcați, la 20-30% din capacitate, și se alege o putere de peste 100 wați și un build foarte jos. Pe lângă faptul că este performantă, electronică par că stă foarte bine și la capitolul eficiență energetică. Pe un set de acumulatori Sony VTC6 cu capacitate de 3000 mAh, am reușit să scot cam o zi de autonomie cu rezistența V12 Prince Max Mesh 0.17 Ω la o putere de 75 wați, într-un scenariu de utilizare intensiv. Prin urmare, putem declara că avem de-a face cu o autonomie bună spre foarte bună, adecvată chiar și unui stil de vapat cu sute de declanșări zilnice. Deși nu pot spune că mă dau în vânt după temperature control, SMOK E-Priv se descurcă admirabil și din acest punct de vedere. L-am testat pe un build din Ti, unde s-a comportat excelent, livrând o scalare liniară a tensiunii, fără variații supărătoare sau întreruperi bruște ale alimentării.

Nu știu dacă vă mai amintiți, dar SMOK TFV4 a fost printre primele tank-uri ce au exploatat ideea de sub-ohm vaping. Acesta aducea o construcție premium, o capacitate foarte generoasă (la acea vreme) de 5 ml și un sistem de umplere unic și ușor de utilizat: top filling. După SMOK TFV4 a apărut TFV8, un gigant cu design similar și proiectat pentru moduri performante cu putere de peste 100 wați. Chinezii s-au mișcat repede, iar la doar câteva luni de la debutul lui TFV8 a fost introdus pe piață TFV12, un tank cu diametru de 25 mm și capacitate de 6 ml, capabil să tragă cu unele variante de coil-uri chiar și peste 250 wați. La scurt timp după, compania chineză s-a ambiționat din nou și a venit cu TFV12 Prince, un fel de TFV12 pe steroizi, cu o serie de mici schimbări de design și de funcționalitate.

Versiunea inclusă în pachetul lui SMOK E-PRIV Kit vine însoțită de două coil-uri de tip V12 Prince Dual Mesh 0.2 Ω, preinstalat, și V12 Prince Max Mesh 0.17 Ω, o sticlă în formă concavă (preinstalată), ce are o capacitate de 8 ml, o sticlă de rezervă dreaptă, normală, pentru 5 ml de lichid, și un set de garnituri de rezervă (pentru top filling, îmbinări sticlă și metal etc.)

În mare, construcția este aproape identică cu cea a lui SMOK TFV12. Excepție fac striațiile de pe secțiunile metalice, care acum au o textură mai simplă, discretă, și sistemul de blocare pentru sistemul de umplere top filling. Mai mult decât atât, a fost îmbunătățit și muștiucul, cu unul texturat multicolor, realizat dintr-un material menit să limitezi transferul termic de la nivelul secțiunilor metalice. Conectorul acestui drip tip este unul proprietar, așadar ne limitează nițel opțiunile dacă vrem să-l schimbăm, însă are avantajul unui volum ceva mai mare de abur. Airflow-ul poate fi reglat de la baza tank-ului, prin intermediul inelului circular, și ni se permite un reglaj destul de precis. Din nefericire, din cauza canalelor de aerisire mari, nu prea aveți cum să puneți la punct un build mouth to lung, indiferent de cât de strâns țineți aerul. În pachet nu mai este inclusă nicio piesă pe care s-o puteți băga într-unul din canalele de aerisire pentru a limita airflow-ul.

Atomizorul compensează, în schimb, prin posibilitatea de a fi complet dezasamblat, lucru ce permite o curățare perfectă. De asemenea, dacă la un moment dat veți avea ghinionul de a trânti atomizorul de pământ și de a-i sparge sticlă, o puteți înlocui simplu și rapid cu cea de rezervă prezentă în pachet. De menționat ar mai fi că toate filetele și îmbinările se înfiletează și se aliniază perfect. Nu mi s-a întâmplat ca tank-ul sau coil-ul să rămână înțepenit. Bănuiesc că cel mai mult vă interesează performanța, așa că haideți să nu mai pierdem timpul și să ne punem să analizăm cele două coil-uri incluse. Primul coil pe care îl analizăm este cel preinstalat, V12 Prince Dual Mesh 0.2 Ω. În loc de o serie de fire înfășurate de-a lungul unei secțiuni de bumbac, noul coil vine cu un mesh din fire subțiri, aranjate uniform pe două canale de aerisire independente. Această implementare asigură o suprafață de încălzire extinsă, un timp de încălzire mai mic, precum și o aromă mult mai plăcută. Canalele de aerisire sunt destul de măricele, așadar avem parte de un airflow mai mult decât decent. Comparativ cu rezistențele obișnuite, cu fire realizate din kanthal sau oțel inoxidabil, mesh-ul asigură o experiență mult mai bună din mai toate punctele de vedere. Dispunând de o suprafața de încălzire mai mare, alimentarea cu lichid se face mai ușor, nu mai apar dry hit-uri în cazul lichidelor dulci sau vâscoase, de genul 90/10 VPG, iar coil-ul atinge o durată de viață mai mare. Pentru V12 Prince Dual Mesh 0.2 Ω, producătorul recomanda utilizarea sa la puteri cuprinse între 50 – 80 wați, cu un sweet spot între 65 – 75 wați. Este un coil echilibrat, axat atât pe airflow și volum de abur, cât și pe aromă, și îl găsesc potrivit pentru toate categoriile de utilizatori, fie ei începători sau avansați. Totodată, coil-ul impresionează și printr-o durată de viață ceva mai lungă. În cazul meu a rezistat onorabil timp de aproape două săptămâni de utilizare, după care a început să mă întâmpine printr-un gust ușor de ars și o aromă fadă.

V12 Prince Max Mesh 0.17 Ω este un coil proiectat să satisfacă cloud chasserii. Este constituit dintr-un mesh înfășurat pe verticală de-a lungul unui canal de aerisire imens. Se alimentează la puteri cuprinse între 80 – 130 wați și are un sweet spot cuprins între 90 – 110 wați. Airflow-ul și, implicit, volumul de abur asigurat de acesta sunt cu mult superioare coil-ul preinstalat, însă acest lucru atrage după sine o aromă ceva mai fadă, un abur mai călduț și, bineînțeles, un consum mult mai mare de energie și de lichid. În ciuda acestor mici neajunsuri, e un coil numai bun pentru cei ce vor airflow fără restricții și aburi din plin. La rândul său, V12 Prince Max Mesh 0.17 Ω are o durată de viață la fel de bună ca coil-ul preinstalat, rezistând cu brio în jur de două săptămâni de vapat intensiv, fără schimbare prea drastice la nivel de aromă sau volum de abur.

Datorită sumedeniei de modele disponibile pe piață, știu că vă poate veni greu să vă orientați spre un produs anume, mai ales că prețurile practicate sunt relativ similare între toate dispozitivele. Totuși, există unele produse care ies din mulțime și care își fac loc pe lista dispozitivelor recomandate. SMOK E-Priv este un astfel de dispozitiv, mai ales datorită raportului preț/performanță excelent. Pe scurt, va reuși să satisfacă cerințele oricărui vaper cu pretenții, fie el începător sau avansat. SMOK E-Priv asigură o performanță stabilă, în linie cu ceea ce te-ai aștepta de la un dispozitiv lansat în 2018, iar tank-ul SMOK TFV12 Prince completează experiența, printr-un volum impresionant de abur, prin aroma plăcut și prin airflow-ul generos. Totodată, dacă vreți să faceți o mică economie, în întâmpinare vine circuitul de încărcare integrat, ce ne asigură o încărcare sigură, precisă și rapidă a acumulatorilor.

Sursa: androidgeek.ro